Postări

Se afișează postări din august, 2013

Gândind fără gânduri...

În stoluri mă lasă încă o vară, Împrăștii prin versuri doar amintiri... Lacrimi uscate se vor afară Din ochii bolnavi, de-atâtea trăiri
Gândurile nu-mi mai inundă ființa, Versul se cere acum, trecut. Dorințele nu-și mai exprimă dorința Azi, rime vin, rime se duc...
Și doare tăcerea ascunsă-n cuvinte, Otrăvind cu suspinu-i o ultimă zi, Nici ea nu mai știe s-arate ce simte Azi rime se duc, dar vor reveni...
Vor reveni mai tomnatice, poate, Încercând să învețe al frunzelor zbor. Eu voi alerga cu ele, departe, Chemându-te-apoi, în lumea lor.
Iar dacă m-auzi, te rog doar să vii! Așa cum ești tu, dar fără de tine Nu îmi lăsa visele pustii, Să evedeze-n imagini, din mine.
Acum, tu, încearcă ochii să-nchizi, Prefă-te că dormi, chiar de nu poți, Din cer dac-alunec, știu că mă prinzi... Și mereu voi rămâne, umbra din nopți.


Înapoi, dar nu același

Mă strigă dorul, că-i plânge durerea, Din filele unui caiet El țipă, deși mută-i tăcerea Nu știe c-o face tare de-ncet.
Tare de-ncet, prin praful din pagini, Plânge, stingher, pe un vers uitat Trăirile-au rămas imagini Și tot ce-a fost e îngropat.
Acum, ar vrea numai să-l rup. Dar cine mă va mai striga? Mai bine-l ard și n-o să uit Să-mi amintesc de el, cândva.

Timp uitat

Cimitirul nostru de-amintiri Adeseori îl vizitez. Stau îngropate-acolo frumoasele trăiri Pe care, oh, mi-aș fi dorit să le păstrez.
Dar ce folos?! Dacă sunt moarte Nu le mai pot retrăi. Nu pot s-adorm senină-n noapte, Cu gândul că mă voi trezi.
Și mulțumesc de fiecare dată Când mă trezesc și sunt tot eu. Aceeași din oglindă fată, O voi păstra cum e, mereu.