joi, 15 august 2013

Înapoi, dar nu același

Mă strigă dorul, că-i plânge durerea,
Din filele unui caiet
El țipă, deși mută-i tăcerea
Nu știe c-o face tare de-ncet.

Tare de-ncet, prin praful din pagini,
Plânge, stingher, pe un vers uitat
Trăirile-au rămas imagini
Și tot ce-a fost e îngropat.

Acum, ar vrea numai să-l rup.
Dar cine mă va mai striga?
Mai bine-l ard și n-o să uit
Să-mi amintesc de el, cândva.


2 comentarii: