Postări

Fără

Doar prin cenuşa din gândul meu, Mai laşi câte-o urmă să mai calmeze Dorul purtat de mine mereu Urmat de fiori, trimişi să viseze Un chip trecut, readus în prezent Inundat cu false trăiri. Un chip trecut, veşnic absent Despre care voi scrie din amintiri; Amintiri furate dintr-un pustiu Unde moartea priveşte-nsetată Chipul tăticului meu, vineţiu Trimis pe lumea cealaltă. Dar poate că el nu m-a uitat. Hoinărind, găsesc în trecut Zâmbetul său, rămas neschimbat Şi-un strigăt de ani, pierdut.

Ultima zi

E ultima zi şi mă doare Trecutul din urma ei. Orele-şi pierd din culoare Iar gândurile-mi zboară spre cei Care-n ultima zi, au uitat Să-şi aducă de-o umbră aminte. Visuri, încet, s-au spulberat Iar stiloul descrie-n cuvinte O ultimă zi, şi un ecou nesfârş it Prelungit de-o neagră-aşteptare O ultimă zi, şi un dor infinit Al unei absenţe murdare.

Încearcă!

Hai, lasă-mi durerea să curgă Prin palmele tale uscate. Primește-i destinul ce-adună Numai povești inundate De mări sângeroase, fără culoare, Pe care de ieri, barca-mi plutește. Hai, vino, tu, un oarecare Și-alături de mine, călătorește! Iar dacă nu vrei, tu pleacă de-aici! Să nu răspunzi chemării mele Și de voi cădea, să nu mă ridici, Doar lasă durerea să-mi spele                 Povestea-n... tăcere.

Liniște

Nu cer decât liniște. E singura dorință pe care vreau să mi-o îndeplinească până și organele.  Lăsați-mă să-mi respir durerea din rănile care nu-mi sângerează, dar nici nu se vindecă, apoi să-i rumeg dependența, ascunsă-n ființa mea. Sunt prea multe lacrimi de sânge vărsate peste cadavrele voastre-nmormântate în cimitirul de la marginea prăpastiei care mă cere. Dar mă va avea numai atunci când voi înceta să ucid pe hârtie, atunci când EU mă va regăsi pe MINE și antidotul fără nume îmi va reda liniștea. Acea liniște pe care doar liniștea o poate provoca. Mă lupt cu valurile bolii și simt cum rechinii mă sfâșâie, încetul cu încetul. Nu mă mai recunosc, i-am hrănit, odată. De parcă ar fi ceva corect în viața asta.... Astăzi, e mai grav decât ieri, dar mai bine decât mâine. Credeam că tot ce vreau, pot avea numai prin scris, însă... inima și-a încetat bătăile pentru a-mi împlini dorința. Acum, e liniște...

Nu.

De-atâtea ori și lunii am promis, Că nu te voi descrie-n rânduri N-am învățat să las nescris Imaginile-mi de prin gânduri. Dacă te regăsești acum, Te rog, să treci neobservat; Când, revenind pe-al nopții drum Vei retrăi și ce-ai uitat. Iar dacă nu te vei simți, Nici întrebări nu-ți vei mai pune, N-o să mai scriu ce voi gândi Atunci când n-am nimic a spune.

Exiști?

Azi, scândurile închisorii mele au ars, iar eu am pășit dincolo de zidurile negre, lăsându-mi blestemul să cutreiere și alte ființe. L-am alungat. Odată cu el, mi-a devenit prezentă absența în golul prea rece pentru a mai putea fi capabilă să-l îndur. Mă-ndrept spre nicăieri. Lumea mea e prea departe, n-o pot atinge, nici măcar nu mai îndrăznesc s-o visez, ori să-i aleg verdele crud prin gânduri. Încerc să mă accept ca pe o greșeală, pentru că asta sunt și nu-i voi permite timpului să se joace cu mine. M-au obosit coincidențele, doar umbra unei speranțe îmi deschide uși noi, în spatele cărora nu voi ajunge, fiindcă am pierdut cheile în deșertul spre care mă-ndrept cu pași înapoi. Mi-aș dori să întârzii. Rătăcește-mă pe străzile ținutului tău, ia-mă prizonieră și trimite-ți supușii să caute ceea ce am pierdut. Dacă te vor găsi, poruncește-le să mi te aducă. Aici, nu acolo.

Gânduri alcoolice

Doar cerul mai știe să-mi umple paharul Golit de buze-nsetate. Azi, gustul nu-și mai simte amarul Uscat de priviri inundate. Doar toamna m-așteaptă la marginea serii, Chiar dacă-i bolnavă de dor Îmi trimit umbra, cu-amintirile verii, Spunându-i s-adie ușor. Doar noaptea răsare soarele meu Chiar dacă-i ascuns printre nori, El știe, din gânduri, s-alunge, mereu Spinii, înlocuindu-i cu flori. Doar clipele-mi respiră durerea, Injectându-mi visuri prin gânduri, Tu n-ai aflat că te strigă tăcerea Din adâncuri uitate, din rânduri... Doar eu mai pot să-mi vindec beția, Provocată de aerul rece, Al cuvintelor, ce-mi inundă hârtia, Rugând norii veniți, să plece.