luni, 4 noiembrie 2013

Liniște

Nu cer decât liniște.
E singura dorință pe care vreau să mi-o îndeplinească până și organele. 
Lăsați-mă să-mi respir durerea din rănile care nu-mi sângerează, dar nici nu se vindecă, apoi să-i rumeg dependența, ascunsă-n ființa mea.
Sunt prea multe lacrimi de sânge vărsate peste cadavrele voastre-nmormântate în cimitirul de la marginea prăpastiei care mă cere. Dar mă va avea numai atunci când voi înceta să ucid pe hârtie, atunci când EU mă va regăsi pe MINE și antidotul fără nume îmi va reda liniștea. Acea liniște pe care doar liniștea o poate provoca.
Mă lupt cu valurile bolii și simt cum rechinii mă sfâșâie, încetul cu încetul. Nu mă mai recunosc, i-am hrănit, odată. De parcă ar fi ceva corect în viața asta....
Astăzi, e mai grav decât ieri, dar mai bine decât mâine.
Credeam că tot ce vreau, pot avea numai prin scris, însă... inima și-a încetat bătăile pentru a-mi împlini dorința.

Acum, e liniște...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu